Teritoriul parcurs este pe văile apelor Moldova, Suha și Moldovița, într-o zonă înconjurată de un relief muntos. La sat, adăposturile sunt mândre și bine organizate de-a lungul curții. Cu detalii chibzuite și bine pregătite pentru iarnă, acestea adăposteau animalelele în partea de jos, iar podul susținea fânul necesar. Odată ce urcăm spre zonele de munte, anexele devin mai simple. Austere, dar autosuficiente, aceste construcții își păstrează rolul lor funcțional, precum fânarele frumos presărate pe dealuri sau covercile – mici adăposturi pentru ciobani, reduse la dimensiunile esențiale ce răspund nevoilor primare de refugiu. Pe măsură ce pășim mai departe în peisajul montan, observăm cum aceste structuri se contopesc cu natura din jur, construite din materiale locale și menite să se întoarcă, în timp, în pământul care le-a dat formă. În Rădășeni, Vama și Pojorâta, încă regăsim anexe bine întreținute, cu acoperișuri de draniță și fundații din piatră. În Mălini, însă, multe dintre ele sunt abandonate, înlocuite treptat de structuri mai moderne, acoperișul de lemn fiind înlocuit cu unul de tablă sau azbociment. Totuși, în unele gospodării, meșteșugurile continuă să fie transmise, iar acoperișurile din șindrilă încă se mai ridică, chiar dacă tot mai rar. În Vama, am urcat pe dealurile abrupte pentru a descoperi un saivan bine păstrat, încă folosit ca adăpost pentru oi. Fânarele din lemn sunt bine întreținute și păstrate, acestea fiind martori ai unei tradiții pastorale vechi.