Zona Nucșoara

Cea dintâi călătorie, în zona Nucșoarei, cuprinde un areal mai mare de sate, cuprinse în bucla determinată de localitățile Robaia, Slatina și Domnești care, între cele două văi a râurilor Vâlsan și Doamnei. Vrem să ne oprim în fiecare loc. Sunt sate care pe măsură ce ne îndepărtăm de strada principală îngheață în timp, sunt râuri, biserici și oameni, iar peste tot în jur anexe gospodărești, impresionant de multe, pe care dacă ar fi fost fără intenție le-am fi considerat pur și simplu parte din loc. 

Figură 1- Fresca din pridvor, Biserica Robaia

Trecem râul la pas peste un mic pod iar în vale ne intersectăm cu turma de oi. Din încântare, din întâmplare dar și din generozitate ni se permite să ținem un ied în brațe, Un scurt moment de ghidușie.

Fânare cu grajduri la partea inferioară se zăresc în gospodării, mai departe sau mai aproape de noi, spre uliță, spre râu sau ascunse în spate. Adâncimea curților permite popularea cu construcții intercalate, aici fie casle, fie anexele schimbă poziția și parcă fac cu rândul către expunerea privirii noastre.Partea inferioară a fânarelor variază în alcătuire. Sunt folosite materiale aflate la îndemână: cărămidă plină, piatră, blocuri de bca,  structuri de lemn cu cadre, contravântuiri și scânduri, arătând, în cel mai sincer mod cu putință firescul actului constructiv. La partea superioară stă fânul stivuit care pare că explodează de-a dreptul prin structura de lemn eliberată total de orice înveliș.

 Conformarea în plan este una dreptunghiulară, latura lungă fiind orientată spre adâncimea curților. Acoperișul în două sau în patru ape pare se sprijină pe structura aparentă din lemn iar învelitoarea este fie din țiglă sau azbest. Atunci când sunt golite, fără fân, intradosul acestei învelitorii este vizibil de la nivelul de jos. Pe lângă ele se află tot felul de „accesorii”: o cușcă de câine cu nelipsitul apărător al fânarului, scări foarte lungi, suficient de lungi pentru a ajunge în partea de sus, găleți, lopeți, și mese de lemn și tot felul de obiecte care să deservească lucrul în curte de zi cu zi.

Fânarele au ferestre de dimensiuni mici la partea de jos, acolo unde este zona de locuire a animalelor. Dacă acestea au fost realizate din cărămidă, putem citi în formă arcul. Sunt semne ale readaptării, petice, reinventări, improvizații, la tot pasul. Sunt sprijinite de ele tot felul de lucruri și bușteni, ca un mare perete exterior „de tăvăleală”, pe care nu îl ferești din al îl atinge și al folosi. Uneori, acest perete este el însuși acoperit cu lemne dispuse orizontal, perpendicular pe fațadă, rolul de depozitare fiind asumat, cu sinceritate modernă propriei expresii a exteriorului. 

Figură 2 – Fațadă fânar – depozitare lemne, satul Alunișu

Structural, registrul inferior poate fi realizat și din lemn stivuit, pe un soclu mic de piatră. Peste acesta sunt prinse scânduri prinse în cuie așezate în diagonală, în cele două direcții, iar finisajul – din care se mai pot vedea doar urme între scânduri este din chirpici. Prin urmare, bălegarul provenit de la animalele din grajd era amestecat cu pământ argilos și folosit chiar pentru tencuirea grajdului. La partea de sus, la îndemână stă hrana pentru animale – fânul care devine totodată și termoizolant. Alteori, pereții sunt acoperiți de șiță, la fel ca acoperișul, o construcție dintr-un mono material întrerupt doar de stratul de fân.

Figură 3 – Fânar din satul Robaia, registrul inferior realizat din cărămidă

Partea inferioară este mai degrabă neutră ca expresie iar cea superioară capătă uneori o atenție superioară prin prelucrări atente a lemnului, rotunjiri, și decupaje, preocupările către decorație și frumos, fiind evidente.

Figură 4 – Fînar din satul Poienărei

În drum spre alte sate, regăsim aceleași tipologii de anexe, reiterate, sub diferite forme. Atunci când se află în gospodărie, într-o aglomerare de construcții, fațada fânarului poate deveni loc de joacă – prin amplasarea unui panou coș de baschet sau transformarea lui în garaj în loc de grajd.  

Figură 5 – Loc de joacă și garaj, sat Poienărei

Este primăvară și copaci explodează, înfloriți. Se pot identifica cu ușurință zonele de livadă, foarte multe, pe lângă gospodării, în afara, peste tot.  În sate găsim fântâni așezate la limită – între curte și stradă iar la intersecție de drumuri troițe din lemn, bine îngrijite și proaspăt vopsite.

Figură 6 – Torițe din satele Poienărei și Bărdetu

Oprim la Bădetu și o luăm la pas către schit. Urcăm pe o uliță unde peste garduri se întrevăd curți adânci cu livezi mari, pășuni, populate cu animale și copaci înfloriți. Anexele devin și ele mai mari, mai înalte și pline de fân, de dimensiuni ce depășesc locuința. Forma dreptunghiulară în plan, se suplimentează la etaj cu o zonă în „L”, sub ea, un fel de prispă delimitată de plasă creează un loc – acoperit dar exterior – potrivit pentru animale.

Figură 7 – Fînar, în formă „L”, satul Bărdetu

Figură 8 – Privire spre curte – iesle, satul Brădetu

Privind peste curte, construcția ieslei ne seamănă cu o arcă. Structura principală este formată dintr-o bârnă orizontală sprijină pe picioare de lemn, deseori între sau sprijinită de copaci ia cea secundară e formată din crengi așezate înclinate pe două direcții sprijinite de bârnă. Acestea formează coastele unei bărci suspendate, în care stă fânul, și printre care acesta este tras de către animale. 

În zone incerte, în spațiile dintre curți sau slab îngrădite apar construcții de lemn de un etaj, intuim –  anexe. În primul rând acest lucru este recunoscut prin ferestrele de mici dimensiuni sau prin absența lor. Rolul este probabil acela de depozitare, deși prezența unui fel de prispe ne dă indicii unei folosiri mai intime față de om. Sunt alcătuite integral din lemn, deși învelitoare din șiță fie a fost înlocuită la un moment dat, fie a fost din prima prevăzută din tablă sau plăci de azbociment. Prezența lor singulară în peisaj sau mărginașă în interiorul gospodăriei indică o folosire ocazională sau chiar o încetarea a folosirii lor, elementele din lemn aflându-se într-o stare de degradare. 

Figură 9 – Anxe – magazii, Brădetu

Construcții noi

Parcurgem prima buclă a traseului propus în cel mai nordic dintre sate, Slatina. Satul și împrejurimile sunt dezvoltate turistic mai evident decât zonele în care fusesem anterior. De aici pleacă mai multe trasee montane către Munții Făgăraș, mai ales către cel mai înalt vârf – Moldoveanu. Înnoptăm în grajdurile fostului C.A.P. transformat în casă de oaspeți. Proprietarul, nepotul Elisabetei Rizea, eroină a rezistenței anticomuniste, ne povestește provocare de a converti grajdurile în spațiu de cazare și dificultățile utilizării unor materialelor recuperate. 

Ne este servită plăcintă cu brânză și supă de urzici și este făcut planul pentru ziua de mâine: mergem la povarnă – grajdul vechi și nou, casa lui Stelică Butoi, anexa lui tanti Neta din Plopi, la cătunul părăsit Dealul Roșu. Dacă ar fi să ne întoarcem ar mai fi de vizitat pe Nini – tăietorul din lemne și pe Doru de la podul lui Ștefan, însă ziua următoare vine și cu o invitație la o pomană din sat – fapt ce ne face, cu regret să renunțăm la o parte din planuri în favoarea micului ospăț.  

În acest loc se perpetuează realizarea de cahle și butoaie. Iar comunitățile de rudari prezente în zonă, contribuie la conservarea meșteșugurilor precum realizarea de cofre împletite, mături, coșuri și linguri. Târgurile principale sunt la Domnești de 25 martie, la Corbi de Sfântul Ilie și la Muscelul-Vale de Sfântul Dumitru este „Focul lui Sânmetru” – care anunță perioada de colectare a roadelor. Tot acum aflăm că livezile care înconjoară așezările pe lângă care trecem și care, în acest început de primăvară sunt extrem de ușor depistabile, și identificabile în suprafața lor mare, aduc cu sine pericolul urșilor. Aceștia sunt atrași de dulceața fructelor din livezi: se hrănesc doar cu acele fructe care sunt încă în copaci, nu cu cele de pe jos. Oamenii preferă să culeagă fructele crude pentru a evita ca urșii să le procure înaintea lor.

Figură 10 – Livadă, Nucșoara

Satul și zona din împrejurimi conține pâlcuri de apă, lacuri de mici dimensiuni, probabil cu origine glaciară. Casele au adesea un pereții îngroșați la colțuri, un fel de contraforți din cauza terenul instabil. De jur împrejur găsim sălcii din care sunt realizate caprele pentru căpițele de fân – aceste sunt tăiate – păstrând doar silueta trunchiului, fiind ușor regenerabile.

Figură 11 – Lac glaciar, Nucșoara

Figură 12 – Sălcii și căprițe de fân, Slatina

Fiecare esență de lemn este folosită pentru elemente specifice în construcție: arinul pentru pardoseli, fiind foarte rezistent la apă, șiță este realizat din lemn rășinos, ușor de prelucrat – durata ei de viața fiind una limitată (aprox. 50 de ani), uluca, scândura și alte elemente de rezistență sunt realizate din fag, cosoroaba dar și cozile de unelte din salcâm.

Mergem să vedem o gospodărie cu mai multe anexe, răsfirate, la distanțe considerabile între ele. Pe lângă zona de fânar cu grajd la nivelul inferior așezată în imediata apropiere a casei princiaple și ca cărei conformare este foarte similară cu cea observată până acum în călătorie, găsim „hodăița” sau „odae” – construcție izoaltă ce conține o singură cameră.  Construcția conține o singură încăpere, o cameră de dormit prevăzut cu un pat. Soclul este din piatră de dimensiuni mari peste care se așază la bază grinzi de lemn și se realizează pereții din lemn, în acest caz, tencuiți. Acoperișul este din șindrilă și întreaga construcție a fost recuperată de Dan Ursu și transformată într-o mică unitate de locuit.

Figură 13 – Hodăiță, Nucșoara

Împrejur se află și alte construcții – un beci semiîngropat realizat dintr-un amestec de piatră și chirpici, poverna – deseori o construcție ascunsă – distilăria, locul în care se …

Mulțumim pentru povești, locuri și întâlniri cu anexe doar de el știute lui Dan Ursu și lui Vasile Horațiu-Costinel pentru căldura cu care am fost primiți la Casa de oaspeți Cazacu din Slatina, Nucșoara.