Arealul parcurs începe de lângă Balta Brăilei cu satele Saraiu, Vadu Oii în Podișul Casimcei și continuă la vest de Podișului Babadagului, printre satele Topolog, Ciucurova Luminița, Meșter, Fântâna Oilor, Dorobanțu, Traian, Cerna, Mircea Vodă, Horia. Cuprinde satele dinspre pădurea din jurul pîrîului Taița, între cele două culmi Pricopanului și Niculițelului: Balabancea, Hamcearca, Nifon, Luncavița, Rachelu, Niculiței și se oprește după pădurea de stejari din Frecăței. Pe drum peisajul este marcat de  ziduri lungi de piatră care brăzdează peisajul și care se densifică pe măsura apropierii de o așezare. Această formă de delimitare fermă, realizată din pietre așezate una peste cealaltă, activitate la care participă întreaga comunitate a satului, devine urmă permanentă a proprietății, una cu teritoriul. Satele izolate conțin anexe așezate în cadrul gospodăriei, din chirpici și piatră, acoperite cu olane. Lemnul este prețios, rar folosit, cu moderație, doar unde este necesar. Prelucrarea materialelor este minimă, adăposturile au laturi deformate, imprecise, construcțiile pot suferi adăugiri, eliminări, starea lor actuală fiind doar una din multiplele posibile.

Peisajul Dobrogei de Nord se prezintă privirii ca un palimpsest de structuri și texturi, de prezențe naturale și antropice. Sunt remarcabile rupturile de peisaj produse de alternanța dintre podișuri aride și goale la agricultură intensivă și la păduri de stejari și de tei. Alăturarea de materialități alternează chirpiciul, prezent organic în construcții care se „topesc” în peisaj și gardurile de piatră suprapusă fără elemente adezive, ca un lego vernacular care evocă trecutul otoman, cu acoperișurile de tablă strălucitoare sau prezența futuristă a eolienelor, care taie brutal peisajul, îl verticalizează și îl transferă într-un alt registru material și temporal/istoric cu profilurile lor metalice.