Zona cuprinde teritoriul dintre râul Doamnei și râul Vâlsan, la baza Munților Făgăraș.

Peisajul cuprinde dealuri sinuoase, reconfortante și line, iar pe măsură ce ne îndreptăm spre Nucșoara, acesta capătă trăsături particulare: pâlcuri de apă glaciară sau părți ale pădurilor de fagi seculari. Satele cuprinse în bucla dintre râuri au fost explorate cu ochii ațintiți spre zona lor limitrofă, mai aproape de natură. Adăposturile sunt, în mod particular, șure – construcții anexe situate în proximitatea extinsă a locuinței, bine delimitate în registre: spațiul de sub acoperiș este speculat, folosit pentru depozitarea fânului, iar cel de jos este destinat locuirii animalelor. Construcții mai greu accesibile, ascunse în păduri sau izolate pe dealuri, sunt hodăițele sau odăițele – adăposturi temporare pentru oameni, situate lângă fânețe.

Traversarea zonei Nucșoara a fost pentru noi o imersiune senzorială într-un peisaj definit de prezența pietrei, a apei și a lemnului. Apa este creatoare de peisaj cultural și de materialități de construcție: albiile râurilor sunt bogate în pietriș, iar luncile lor sunt fânețe și pășuni umbrite de sălcii. Râul Doamnei, alimentat de lacurile glaciare din Munții Făgăraș, este însoțit de o rețea de pâraie, râuri, lacuri, în jurul cărora activitatea umană este intensă. Pe firul apei am avut ocazia să participăm la o noapte de produs țuică de mere la povarnă, o instalație elaborată pentru distilat rachiu, amplasată pe râu, pentru a beneficia de puterea de răcire a apei curgătoare. 

Dincolo de lucrările majore de infrastructură (captări, îndiguiri, devieri, baraje, poduri) sau de captările comerciale (crescătorii de pește), apa este „amenajată” și integrată în viața socială a comunităților din zonă sub forma fântânilor, foarte prezente nu doar în gospodării, ci și în spațiile comunitare și în afara nucleului satelor, pe drumuri către pășuni și fânețe. Acestea din urmă, fântânile comunitare, sunt uneori amenajate elaborat, sub forma unui adăpost, și însoțite de mobilier care să faciliteze popasul și odihna trecătorului (băncuțe, umbrare). Aceste urme culturale în peisaj sunt completate de cruci de piatră (unele cu prezență seculară) și de troițe. Troițele sunt amenajate de locuitori cu forme vizibile de grijă și îngrijire (acoperișuri, ușițe, soluții improvizate de iluminare nocturnă, candele, flori, perdeluțe, ștergare și alte ornamentații). Prin aceste intervenții, drumurile, pășunile și fânețele devin locuri marcate cultural.