Bucovina

Am ajuns în zona în care am copilărit, în căutarea altor comori și anexe. Au fost mereu acolo, dar într-un fel, abia acum le observam cu adevărat. Neștiind de unde să pornim, am început prin a întreba din stânga în dreapta, cine mai are anexe gospodărești tradiționale. Am găsit pe cineva chiar în satul vecin, Rădășeni, care avea un fânar, dispus să ne primească. Satul cu liniștite pe ulițe, dar cu forfotă în ogrăzi se pregătea de Paște.

Entuziasmați, am ajuns acolo și am constatat că tot ce a rămas din fostul fânar erau doar două laturi. Restul au devenit parte dintr-o anexă mai complexă și modernă. Am mai descoperit însă într-un colț de curte, singurul acaret nealterat decât de vreme, o magazie în care se țin uneltele pentru grădinărit, lemne și alte cele. Dar lucrul care ne-a atras atenția a fost faptul că toate anexele și inclusiv casele din întreg satul erau acoperite cu draniță și protejate cu păcură.

Până acum câțiva ani, exista în sat un meșter, care punea toate acoperișurile. Acum că s-a dus, oamenii din sat așteaptă ca la primele semne de degradare să înlocuiască acoperișul cu unul de tablă. Am întrebat din poartă în poartă unde mai putem găsi și alte anexe. Ne-a primit un domn, cu o casa veche de 100 de ani, pe care cei de la muzeul satului încercau să o cumpere. La rândul lui, ne-a îndrumat către ultima gospodărie din sat, acolo unde știa că mai putem găsi niște anexe bine păstrate. Ne pierdem printre ulițele răsfirate, până când, la capătul livezilor întinse de meri și pruni, găsim gospodăria în cauză.

Un fânar mare, bine îngrijit servea ca adăpost pentru păsări, fân și butoaie de țuică. Acoperit cu draniță și cu fundație de piatră, avea o latură a acoperișului mai lungă, pentru a-l proteja de vânt și de iernile grele. Într-un mod contrastant, lângă această anexă impunătoare, mai mare decât casa însăși am descoperit în continuare cel mai mic tip de adăpost – coverca. Coveca era o colibă mică, în care locuiau ciobanii pe timpul verii, când își duceau oile la păscut. Cea de aici a fost relocata de pe deal și se folosea acum ca o depozitare. Spațiul ei interior poate acomoda doar o saltea pentru o persoana, iar acum că am avut acest exemplu în minte am reușit să identificăm și altele mai apoi, presărate pe dealuri.

O a treia anexă, mărginea gospodăria și o separa de grădină. O construcție lungă cu rol de atelier, beci, depozitare. Cu lemne îmbinate și cuie de lemn, din care am primit două bucăți căzute, ca amintire. Am plecat cu o pungă mare de mere după noi, primită de la oameni dornici să își împărtășească poveștile peste care s-au strâns ani întregi.

Următoarea zi am pornit în altă direcție, spre Mălini, un sat de la poalele munților Stânișoara, unde prelucrarea lemnului și creșterea animalelor erau activitățile de zi cu zi. Aici gospodăriile sunt bine organizate, dar majoritatea celor vechi sunt părăsite. Altele, destul de mult alterate. Ce păstrează totuși în comun sunt bucătăriile de vară, denumite și cuhne. Mărginind gospodăria și adesea în față sunt anexe de dimensiuni mici, de cele mai multe ori cu o singură încăpere și care conțineau cuptoare zidite.

Cele mai multe dintre ele încă își păstrează funcțiunea actuală, chiar dacă cuptorul vechi a fost înlocuit de unul nou, pe gaz, sau învelitoarea a ajuns să fie din tablă. În special în preajma sărbătorilor, mirosul de cozonaci abundă din ele. .

Între Obcinile Bucovinei și lanțurile muntoase se întinde cel de-al treilea loc, Vama, comună care și-a căpătat numele de la faptul că aici era vama dintre Moldova și Transilvania. Aici auzim de un saivan, pe lângă care se mai fac nunți, așa că sunăm pentru o vizită. Proprietarii ne primesc cu drag și ne așteaptă cu o mașină de teren, pentru a ne trece râul și a ne urca pe dealurile abrupte. Nu există alt drum, iar oaspeții lor așteaptă aceeași mașină pentru a ajunge sus.

Saivanul, unul din puținele rămase întregi, încă adăpostește animale pe timpul verii. Multe oi și păsări păzite de câțiva câini lățoși, iar în spate rezerve de fân. Este suficient de mare pentru 100 de capete, are 30 m lungime și aproape 15 m lățime, iar o parte din saivan este bordeiul ciobanului, care încă locuiește acolo. Am sosit la timp pentru momentul jupuirii unui miel, însă pe cel preferat de el, l-a cruțat și ne-a povestit că îl va lăsa să crească liniștit. Îl urma pretutindeni și a stat cuminte chiar dacă asta însemna să stea lângă un tovarăș de-al lui care a avut o soartă mai puțin fericită.

Din vârf de deal, se vedea tot. Terenuri lungi și drepte, împrejmuite simplu, mărginite ordonat de câte un fânar. În dreapta, o construcție mică și curioasă, marca vârful unui deal mai apropiat. Era cea de-a doua covercă întâlnită, de data aceasta în locul ei de drept.

Vama a fost în timp, parte din imperiul Habsburgic. De aici, se moștenesc multe influențe, tipuri de organizare a gospodăriei și chiar unele regionalisme care reflectă acest lucru, precum Oberlicht ( deschidere în partea de sus a unei ferestre sau a unei uși, servind la iluminarea sau la aerisirea unei încăperi . Din Germană din ober – de sus, Licht – lumină ) sau Dorn ( Unealtă de oțel cu care se fac sau se lărgesc găuri în tablă, în curele etc.; priboi. Din ger. Dorn )

Pornim mai departe spre munții din jur, în căutarea unui fânar mai ușor de accesat și l-am găsit la Pojorâta, pe marginea unei ulițe de pâmânt. Fânarele își păstrează și acum funcția de anexă pentru depozitarea fânului, și mai mult, unele chiar au lemnele înlocuite, noi, fără să le fie alterate formele și dimensiunile.

Întâlnim mai multe exemple de fânare, cu anexe laterale sau frontale și variații de acces ( două canate, un canat, un canat cu deschidere la partea inferioară și superioară sau deschideri pe două laturi opuse). Acoperișul este tot timpul în două ape, pe alocuri acoperite cu șindrilă. Cei care si-au modernizat fânarul, au optat pentru azbociment sau tablă.

Ne-am întors pe dumuri șerpuite, printre munți cu căpițe și dealuri cu livezi, în încheierea periplului din nord-estul țării.