DELTA DINTRE APE
Am plecat din Tulcea cu un barcagiu, cunoscător al zonei, la recomandarea lui Doru Frolu, în echipă completă, căci drumurile noastre s-au unit aici cu antropologii echipei, Monica și Bogdan. Am început pe Canalul 36 și Canalul Sontea-Sireasa, până la intersecția dintre Sontea Nouă și Maladoi, unde am oprit la prima colibă de pescari.
Aici am observat și măsurat o construcție din lemn, cu pereți de umplutură de chirpici și soproane realizate doar din lemne și stuf. Totul era foarte rudimentar, fără prelucrări, lemnele aproape luate direct din pădure, cu scoarța încă pe ele, strâmbe. Ne-a atras atenția și gardul, bancheta-masă de sub copertină și zona protejată delimitate de arcade realizate dintr-un trunchi de lemn tânăr.
Spre est, am oprit într-un loc al pescarilor la Pardina, unde era abandonat un vas plutitor. Am găsit o colibă funcțională, cu bucătărie și duș exterior, cu păhărele și farfurii de sticlă, cu ulei, lăsate la îndemână într-o stare din care nu puteai să-ți dai seama dacă pescarii plecaseră de o jumătate de oră sau de o lună. Fotolii din fier, copertine, locul de foc și o poiană în paragină, în care se cultivau roșii, arătau mai degrabă că locul era locuit periodic. Aceste popasuri inspiră mai mult o lume alternativă, în retragere, o realitate construită într-un pliu ascuns al lumii. Prezente sunt recuperările de materiale, mobilier, aparate și ambarcațiuni abandonate, reciclate pentru o altă funcționalitate și viață.
Am navigat destul de mult în drumul spre Letea, prin liniștea plutitoare a Deltei. În fața noastră se deschideau lacuri și canale, apropiindu-ne tot mai mult de sat. Când malurile canalului s-au ridicat în diguri de nisip deasupra noastră, iar pe ele au apărut tot mai mulți cai și vaci, am știut că suntem aproape de locuire.
Letea este un sat destul de întins, având curți mari și case mici, anexe gospodărești aproape de drum, cu străzi de nisip în care te afunzi și pe care transportul se face cu un fel de tractor. Toate anexele sunt din chirpici, stuf și salcâmi, iar pe unii dintre pereții acestora sunt bătute scânduri sau stuf, pentru a fi protejați. Aici am văzut o grămadă de pământ, care avea deasupra câteva lemne și rămășițe de stuf, pesemne ce rămăsese dintr-o casă sau anexă. Aici, construcțiile au calitatea de a se topi în pământul din care au fost ridicate atunci când nu mai sunt necesare.
Am prins vremurile în care acest loc era, cum să spun, tot satul lucra în acest loc. Eu voi ţine minte tot timpul că satul a fost un sat de pescari. Majoritatea caselor din Sfântu Gheorghe, în afara de casele construite pe terenuri cumpărate şi cele din ‘oraşul interzis’, sunt ridicate din munca de pescar. Aici era tărâmul haholilor.
Am avut șansa de a vizita o gospodărie foarte frumos întreținută, cu o grădină cu flori și plante care devin ulterior, mături. Atât casa, cât și beciul erau proaspăt văruite și acoperite cu stuf aproape înnegrit. Am aflat că bătrâna ce trăia singură, își pierduse viața cu doar o lună înainte. Am vizitat beciul și am stat la umbra șopronului bucătăriei de vară, cu geamuri luate dintr-un fost autobuz. Anexa animalelor era la fel de bine întreținută, caracteristică satului, realizată doar din lemn și stuf. Aici am observat scara agățată pe fațadă și am văzut fân și vaci ce colindau alături de capre.
La întoarcere, pe canalul Suez, am oprit la mai multe adăposturi de pescari. Toate însă aveau aceeași caracteristică regăsită peste tot în Delta dintre ape. Structura din salcâmi, nu foarte groși, umplutura din pământ, bătută pe crengi mai subțiri, învelitoarea din stuf, unii pereți fiind protejați cu stuf, pus în picioare. „Baza” casei, căci despre fundație nu putem vorbi, era mai proeminentă. Am observat mai multe astfel de colibe și am întâlnit un grup de pescari cu care am stat de vorbă: aceștia petreceau câte 1-2 săptămâni pe baltă, într-un fel de izolare camaradenească, locuind temporar în sânul Deltei, în condiții atât de minimale încât nu e clar dacă termenul de „adăpostire” este mai adecvat.
După-amiaza, am ajuns la Mila 23, unde am mâncat câte un storceag și un pește prăjit făcut de tanti Lucica, iar Doru Frolu ne-a oferit cu generozitate un tur ghidat la muzeul Ivan Patzaichin.
Stuf, lotci decoratice și adăposturi perscărești
„Am găsit acolo un locușor cu niște cioburi, am întrebat pe alții dacă nu e locul cuiva, m-a
NUCȘOARA
Piatră, lemn, fân și apă: captarea materialității organice prin intervenții construite în pe




Lasă un răspuns