JURNAL DELTA DE PE ȚĂRM

ELIZA YOKINA

Arhitect

De la satele nord-Dobrogene din jurul Munților Măcinului - Podișul Nord-Dobrogean, cu peisaje dominate de stânci și un mix de vegetație de stepă și stejar, am luat-o înspre nord, spre Isaccea, pentru a puncta începutul exploatării de deltă de pe țărm. La Isaccea am vizitat fostul depozit de fermentare a tutunului, pentru a observa o arhitectură în ruină de o calitate și cu o capacitate de integrare în peisaj remarcabilă.

Am pornit apoi spre Somova, pe drumul ce șerpuiește la marginea Pădurii de Stejari de la Frecatei, o pădure ce definește un peisaj și care poate fi admirată de la marginea drumului, privind întins spre deal, în lungul ei.

Zona are multe rezervații naturale, peisaje și comunități ce merită explorate. Spre seară am ajuns la un loc de odihnă lângă Somova, unde am fost primiți cu căldură și am avut ocazia să admirăm cerul și bălțile colorate de apus. Malul Samovei este înalt și oferă o priveliște asupra deltei pe care am mai regăsit-o doar în Enisala și parțial în Jurilovca, la capul Doloșman, un loc considerat a fi un peisaj unic, teritoriul deltei fiind, în general, plat.

Locul în care am înnoptat este construit în perioada comunistă și are o suită de bungalouri din lemn, acoperite cu șiță – atipică ca prezență și de altfel, destul de degradată și înlocuită parțial cu tablă. Deși potrivite ca gabarit și dimensiune, căsuțele sunt nespecifice zonei din prisma mai multor detalii atipice. Clădirea principală este încă prea prezentă și total străină peisajului.

De dimineața am pornit înspre sud, spre Tulcea, cu scopul de a vizita Delta dintre ape, pe care o vom descrie separat. La întoarcere am vizitat faleza amenajată din Mahmudia, un exemplu rar de spațiu public amenajat cu intenție, în special în zona deltei, iar seara am înnoptat în Murighiol, în curtea unei prietene.

A doua zi am pornit către lacul Razim/Razelm pentru a explora cele câteva sate din împrejurimi și a documenta câteva anexe. În aceste zone anexele gospodărești sunt foarte aproape de vatra satelor, în sine bine definită ca perimetru, cu străzi mai degrabă organic configurate și parcele mari. Observăm în curți grădini, livezi și lanuri de porumb. Stuful este la margine, înspre lac și canale. Aici începe să dispară piatra, care se mai găsește doar la fundații sau la baza gardurilor, fiind înlocuită complet de chirpici și paiantă: pereți din lemn și pământ, acoperiți ulterior cu tencuieli tot de pământ, și apoi dați cu var. Anexele sunt în totalitate construcții mici, joase, din lemn acoperit cu lut sau din chirpici, probabil având rolul de adăposturi pentru animale sau de depozitare. Aici nu este fân și astfel dispare etajul sau nivelul superior, caracteristic zonelor muntoase. Aproape toate acoperișurile sunt în două ape, cu fronton – chiar și anexele – fiind marcate cu scânduri, decupate sau simple,iar frontoanele din lemn sunt decorate cu câte un simbol caracteristic.

În Dunăvățul de Jos am vizitat o gospodărie complet renovată, cu termopane, tencuieli moderne, acoperiș de tablă, gresie și faianță. Proprietara ne-a mărturisit cu regret că nu mai poate locui în casă din cauza căldurii din timpul verii și a frigului din timpul iernii, spre deosebire de casa bătrânească, care oferă răcoare în anotimpul călduros și căldură în anotimpul rece. Doamna ne-a demonstrat împletirea de năvoade, și apoi ne-a arătat o afumătoare artizanală de pește. Așteptările noastre ar fi fost să fie o încăpere, însă era numai un recipient de fier, manufacturat și adaptat scopului.

În Plopul am văzut cimitirul vechi al satului – o priveliște interesantă, acoperită de o pădure de acacia și vegetație abundentă, până la brâu, prin care se conturează crucile destul de joase.

La Sarinasuf am oprit la anexele acoperite cu stuf, cu pereți pe structură de lemn și umplutură din pământ, protejate pe exterior cu stuf vertical nebătut, prins pe structura de salcâm a anexei. În aceste sate predomină vegetația de acacia.

Sabangia este recunoscut în zonă pentru agricultură și piscicultură, activități preponderente în majoritatea satelor din zonă. Am vizitat aici o gospodărie în care am găsit o anexă foarte bine păstrată, o combinație între pătul, coteț de găini și beci, construită jumătate din stâlpi de salcâm și nuiele decojite, împletite, jumătate din chirpici și cu acoperiș de stuf, anexă pe care am relevat-o. Coama acoperișurilor este bordată de lemn, cu un caroiaj pe ambele părți ale pantelor, care stabilizează ultimul strat de sus al stufului. În unele zone , anexele sunt în două ape și au scânduri ornamentale la marginea învelitorii. În cazul de față, construcția este acoperită cu un acoperiș în patru ape și are vârfuri din stuf similare cu niște moațe (în capetele coamei).

Într-o gospodărie apropiată, am mai observat și un cuptor din chirpici aproape dezintegrat, cu dimensiuni aproximative de 2 x 1,5 x 1,5 m și cu orificiu la partea de sus, într-un fel de fronton. Alte anexe din gospodării puteau fi adăposturi de animale, bucătării de vară sau chiar bania – baia neagră a lipovenilor, din care am găsit o astfel de construcție este încă păstrată în Sarichioi.

Am ajuns în Sarichioi și prin intermediul domnului Săncraian, un nou localnic al satului, am întâlnit familia Dolghin, un cuplu de profesori pensionari care ne-au primit cu foarte multă ospitalitate în casa lor, într-o sufragerie răcoroasă. Ne-au servit cu plăcintă, dulciuri, apă minerală rece și vin. Ne-am întins la povești lungi și interesante despre istoria lipovenilor, despre satul Sarichioi, despre greutăți și bucurii, despre învățământ și traiul din Sarichioi, unde dânșii au fost profesori foarte mult timp și cunoșteau tot satul.

Apoi a urmat prezentarea baniei – neagra. Bania era una dintre încăperile unei anexe mai lungi, care adăpostea o depozitare, o fostă cuhnie și un coteț de găini, bania fiind dispusă la întâmplare înaintea cotețului de găini. Aceasta era încă folosită, cel puțin o dată pe săptămână de familie și era formată din antecameră – unde te dezbrăcai și unde stăteau obiecte precum ligheanul și prosopul. Tărtacuțele (recipientele de apă) stăteau în banie alături de crenguțele tinere cu frunze de stejar, cu care te băteai sau erai bătut pe corp. Peretele dintre cele două încăperi mai avea în afară de ușă, un gol mic, ca o nișă, bordat cu sticlă pe ambele fețe. Focul se făcea în prealabil, accesându-se pe din afară printr-un orificiu în zid în care era și focarul. Camera se umplea de căldură și fum, iar în apropierea focarului erau așezate pietre ce se încingeau și un vas de fontă plin cu apă ce se încălzea.

Înainte să se intre în încăpere, se dădea drumul la fum pe coș sau se aștepta ca focul să înceteze. În baie este o banchetă din rigle de lemn, iar podeaua, tot din rigle de lemn, permite ca apa să se scurgă printre acestea. Bania era unsă cu pământ argilos galben (numele satului, Sarichioi, înseamnă “sat galben” în turcă), apoi era varuită, iar culoarea neagră a pereților afumați de funinginea generată de foc, i-a dat și numele de „neagră”. Acum, majoritatea baniilor sunt renovate cu gresie și faianță, iar fumul nu mai trece prin interior.

Am avut norocul să putem înnopta în Sarichioi, la Doamna Tatiana, care ne-a povestit cum se construiau casele din sat în copilăria ei. Satul Sarichioi este unul dintre cele mai populate din zonă, cu o școală și două biserici. În ziua respectivă era nunta - ce ține trei zile. Duminica, localnicii îmbrăcați în port, merg la biserică și satul devine viu și colorat. Grija comunității pentru port, credință și cei din jur nu se răsfrânge și asupra construcțiilor; ele sunt subiectul modernizărilor distructive. Singurele construcții noi care se fac cu materiale și tehnici locale sunt cele ale noilor veniți.

Traseul Sarichioi - Jurilovca este dominat de cetatea și culmea din jurul cetății Enisala – cândva garnizoana pe Dunăre, la intrarea dinspre mare. Apusul privit de la Enisala, peste lacul Babadag este de-a dreptul unic, așa că ne-am grăbit să îl prindem, după întâlnirea cu familia Dolghin.

Transformările aduse de masificarea turismului pentru zonele oarecum consacrate și apariția și răspândirii acestuia în aproape toate satele au fost dublate, în ultimul deceniu, de apariția caselor de vacanță sau a rezidențelor sporadice odată cu consolidarea fenomenului de contraurbanizare (sau migrație inversă), în special în perioada pandemiei și după.

Prevalența pensiunilor în anumite localități, precum Sarichioi, Jurilovca sau Dunavățu de Jos, creează și o infrastructură anexă de loisir, precum foișoare înălțate, care îndeplinesc cel mai probabil și funcția de priveliște panoramică.

Deși cel mai probabil nu pot fi atestate ca elemente de arhitectură vernaculară, este posibil ca într-un viitor mediu, prin proliferare în gospodării, aceste foișoare să devină asociate cu acestea și să completeze astfel o paletă largă de „tradiții inventate” ca răspuns la așteptările turistice.

By admin

0 Comments